Peste 19, 9 milioane de euro pentru primul Sistem de management al traficului din Bacău

Economic

Peste 19 milioane de euro a atras Municipiul Bacău, în parteneriat cu Agenția de Dezvoltare Locală Bacău, pentru realizarea primul sistem modern de management al traficului din Bacău pentru prioritizarea coridoarelor de transport public local și a deplasărilor cu bicicleta, finanțare pe Programul Operațional Regional (POR) 2014-2020, Axa Prioritară 4, Obiectiv specific 4.1: Reducerea emisiilor de carbon în municipiile reședință de județ. Prin acest poiect se vor crea și extinde sisteme de management al traficului, compuse din următoare subsisteme și subactivități: A) Sisteme de monitorizare video CCTV, mai ales în intersecții, dar şi pe traseele de transport public, inclusiv în mijloacele de transport public etc; B) Sisteme de semnalizare și semaforizare adaptivă și sincronizată, ce pot asigura prioritizarea mijloacelor de transport în intersecțiile semnalizate/semaforizate; C) Sisteme de localizare a mijloacelor de transport public urban și de managementul flotei (prin GPS, AVL etc.); D) Sisteme de informare în timp real a pasagerilor, amplasate în stațiile de transport public; E) Subsisteme aplicaţie software pentru informarea în timp real a utilizatorilor asupra programului mijloacelor de transport în comun, inclusiv aplicaţii software pentru planificarea călătoriei; F) Alte sisteme de informare (VMS – sisteme de mesaje variabile); G) Amplasarea de senzori de detectare a vehiculelor; H) Dotarea centrului de comandă pentru managementul traficului, cu componente specifice software și hardware, precum şi lucrări de construcţii şi instalaţii în cadrul dispeceratelor pentru modernizarea/reabilitarea acestora;

I) Lucrări punctuale de reabilitare/modernizare infrastructură rutieră din zona intersecţiilor, necesare pentru a reconfigura fluxurile de trafic corespunzătoare noilor planuri de semaforizare/management de trafic. J) Subsisteme destinate sancționarii abaterilor de la regulile de circulație si de amenajare a străzilor (ex: traversarea pe culoare roșie, parcare neregulamentară, blocarea intersecțiilor etc) prin module aplicație și echipamente specifice. K) Rețea de fibră optică, pentru asigurarea sistemului de comunicații ntre punctele semaforizate (intersecții și treceri de pietoni) și Centrul de Management și Comandă. Sistemul de management integrat al traficului va fi unul modern, dotat cu un sistem de supraveghere cu acoperire asupra sistemului rutier. Dispecerizarea acestuia se va face prin realizarea unui dispecerat unic. Sunt prevăzute lucrările și costurile aferente compatibilizării totale a subsistemelor componente ale sistemului de management al traficului și se va avea în vedere posibilitatea extinderii ulterioare spre alte intersecții sau subsisteme.

Subsistemele componente ale sistemului propus sunt: •subsistem de control al traficului; •subsistem de monitorizare video a traficului; •subsistem de comunicații cu fibră optică; •subsistem de comunicații radio; •subsistem centru de comandă și control; •subsistem semnalizare rutieră (marcaje orizontale și verticale); •subsistem de prioritizare a vehiculelor de transport public în intersecții semaforizate; •subsistem analiză inteligentă trafic. Implementarea unui sistem integrat de management al traficului va cuprinde cel puțin următoarele activități: •Sistem de monitorizare video CCTV; •Prioritizarea transportului in comun la trecerea prin intersectii; •Modificarea temporizărilor semafoarelor în intersecții. Sistemul de monitorizare video al traficului presupune echiparea intersecțiilor cu 1-2 camere video conectate la Centrul de Management și Control. Pentru realizarea acestui proiect se vor folosi camere video de supraveghere IP de exterior și echipament de transmitere date. Sistemul va cuprinde 88 de puncte semaforizate, din care: •59 intersecții; •29 treceri de pietoni. Cele 88 de puncte cuprind: •27 de puncte care sunt deja semaforizate; •61 de puncte noi în care se propune amenajarea cu echipare semaforizare și CCtv. Sistemul de management integrat al traficului trebuie să îndeplinească unele condiții minimale, precum: •Lucru adaptiv la valorile traficului, cu număr predefinit de planuri de semaforizare pentru fiecare intersecție; •Detecția vehiculelor cu bucle inductive sau bucle virtuale (cu camere de video-detecție a vehiculelor, senzori wireless sau alt sistem de detecție neintruziv); •Posibilitatea extensiei sistemului prin includerea ulterioară și a altor intersecții; •Sistemul va permite adăugarea facilă, ulterior, a unui subsistem privind identificarea și alocarea selectivă cu prioritate de trecere pentru anumite categorii de vehicule (mijloace de transport public de persoane, ambulante, vehicule ale pompierilor, poliției etc.); •Sistemul va avertiza postul central de comandă referitor la defecțiunile apărute la nivelul detectorilor de trafic din teren, sau va detecta lipsa comunicării datelor dintr-o intersecție; •Sistemul va oferi posibilitatea configurării timpilor de semaforizare dintr-o intersecție, de la postul central, trecerea în galben intermitent, sau instituirea de „roșu general” în intersecție. •Sistemul va permite supravegherea video în timp real a sistemului rutier, în zonele cu potențial de risc crescut; •Comanda, centralizarea și supravegherea video se va face de la o locație centrală ce va avea și rol de nod de dispecerizare.

Instalarea unor automate de dirijare a circulației noi presupune înlocuirea automatelor de dirijare cu echipamente care să permită comunicarea între intersecții, introducerea de multiprograme sau posibilitatea de a adăuga echipamente noi sau cu alte caracteristici (bucle inductive, camere de video detecție etc). De asemenea, se vor instala stâlpi de semaforizare noi acolo unde acest lucru este necesar și revopsirea și protejarea stâlpilor existenți care pot fi refolosiți. Valoare totală a investiției: 91,429,550.68 lei, inclusiv TVA, echivalent a 19,987,222.52 euro, (la curs 1 euro = 4.5744 lei), din care 67,692,567.83 lei inclusiv TVA echivalent 14,798,130.43 euro Durata de realizare a investiției este de 36 luni, din care 24 luni de executia. Caracteristicile principale și indicatorii tehnico-economici prevăzuți în documentația obiectivului de investiții: „Sistem de management al traficului pentru prioritizarea coridoarelor de transport public local și a deplasărilor cu bicileta” au fost aprobate cu unanimitate de voturi în sedința Consiliului Local Bacău din data de 07 octombrie 2019.

Pasul următor îl contituie transmiterea dosarului proiectului de către Agentia de Dezvoltare Regională în vederea semnării de către Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice. Municipiul Bacău, în parteneriat cu ADL Bacău, mai are depuse în evaluare pentru a fi finanțate alte 8 proiecte pe Programul Operațional Regional (POR) 2014-2020, Axa Prioritară 4, Obiectiv specific 4.1: – „Modernizarea staţiilor de transport public”; – „Traseu pentru deplasări nemotorizate Sud- Centru – Aeroport”; – „Coridor pentru deplasări nemotorizate Centru – Gara Bacău – Cartier CFR – Sala Polivalentă – CAEX/ Parc Industrial (CFR)”; – „Coridor pentru deplasări nemotorizate Parcul Cancicov – Stadion – Bazin de Înot – Universitatea „Vasile Alecsandri“ (Traseul tineretului şi sportului)”; – „Traseu pentru biciclete – semicircular – Mioriţei”; – „Reamenajarea străzii Prieteniei din cartierul Miorița pe modelul “zonă rezidențială” (“home-zone”)”; – „Coridor pentru deplasări nemotorizate: Centru – Șerbănești”; – „Coridor pentru deplasări nemotorizate pentru agrement: Centru – Insula de Agrement – Letea Veche (traseu de agrement)”. Valoarea totală estimativă a celor 9 proiecte se ridică la suma de peste 40 de milioane de euro, finanțarea nerambusabilă fiind disponibilă prin Programul Operațional Regional 2014-2020, Axa Prioritară 4. Proiectele de finanțare europeană nerambursabilă au rezultat din Planul de Mobilitate Urbană Durabilă (PMUD) și, respectiv, Strategia Integrată de Dezvoltare Urbană (SIDU), documente strategice aprobate de către Consiliul Local al Municipiului Bacău în anul 2017.

Pentru a fi în permanență la curent cu ultimele noutăți și informații din orașul tău, urmărește-ne pe Facebook.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *