Baza 95 Aeriană a marcat 100 de ani de la înfiinţare

Social

Baza 95 Aeriană „Erou căpitan aviator Alexandru Şerbănescu” din Bacău a marcat, marţi, 100 de ani de la înfiinţare, ea fiind prima realizată în regiunea Moldovei, potrivit unui comunicat de presă remis, AGERPRES, de Ministerul Apărării Naţionale.

Cu această ocazie, Drapelul de Luptă al unităţii a fost decorat cu Ordinul Naţional „Pentru Merit” în grad de cavaler, cu însemn de pace, pentru militari, ca apreciere a profesionalismului şi a rezultatelor importante obţinute de personalul unităţii în îndeplinirea misiunilor specifice.

La baza aeriană a avut loc un ceremonial religios de sfinţire a plăcii comemorative închinată celor care, timp de un secol, au slujit sub egida aripilor româneşti şi a fost lansată lucrarea „Istoricul Bazei 95 Aeriană Erou căpitan aviator Alexandru Şerbănescu (1920 – 2020)”, a plutonierului adjutant principal Sorin Grumuş.

„Cu acest prilej, în zilele de 17 şi 18 iunie, aeronave de tip IAR-99 ŞOIM şi IAR-330 SOCAT din dotarea Bazei 95 Aeriană vor survola localităţi din regiunea Moldovei, iar deasupra spitalelor COVID-19 din Botoşani, Focşani, Iaşi şi Suceava vor fi lansate flori pentru exprimarea recunoştinţei faţă de eroii în halate albe care s-au aflat în linia întâi în lupta contra virusului SARS-CoV-2”, se arată în comunicatul de presă al Ministerului Apărării Naţionale.

Baza 95 Aeriană are în dotare avioane IAR 99 Şoim şi elicoptere IAR 330 PUMA şi are ca principală misiune apărarea spaţiului aerian naţional în zona de responsabilitate.

De asemenea, oferă sprijin aerian celorlalte categorii de forţe ale Armatei României, contribuie la constituirea pachetelor de forţe dislocabile, asigură instrucţia avansată în zbor a piloţilor şi sprijină autorităţile publice centrale şi locale în situaţii de urgenţă.

Baza 95 Aeriană a participat cu succes la numeroase exerciţii şi misiuni naţionale şi internaţionale şi este reprezentată cu succes de militari în teatrele de operaţii din Afganistan, Mali, Bosnia şi Herţegovina şi Republica Democrată Congo. AGERPRES

Pentru a fi în permanență la curent cu ultimele noutăți și informații din orașul tău, urmărește-ne pe Facebook.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *