Serviciul de Ambulanta Jud. Bacau cu sediul in str. Florilor, nr. 10, sc. A, ap. 1, organizeaza in conformitate cu HG nr. 1336/2022 cu modificarile si completarile ulterioare concurs in perioada 07.07 – 05.08.2025 pentru ocuparea următorului post contractual cu contract individual de muncă pe perioada nedeterminată:
- Asistent medical (PL) (vechime în specialitate minim 6 luni):
– 4 posturi pentru Substatia Dealu Morii;
– 4 posturi pentru Substatia Slanic Moldova;
– 3 posturi pentru Substatia Onesti;
Dosarele complete de înscriere se primesc la compartimentul RUNOS între 07.07 – 18.07.2025 în intervalul orar 11.00 – 14.00 luni – joi și 9.00 – 11.00 în ziua de vineri, la Compartiment RUNOS.
Dosarul de concurs va contine obligatoriu următoarele documente:
– Cerere de inscriere la concurs adresata managerului unitatii (se completeaza la momentul depunerii dosarului);
– Acordul pentru prelucrarea datelor cu caracter personal (se completeaza la momentul depunerii dosarului);
– Acordul pentru monitorizarea audio-video a desfășurării probelor de concurs (se completeaza la momentul depunerii dosarului);
– Copia actului de identitate sau orice document care atesta identitatea, potrivit legii, dupa caz;
– Diploma de scoala sanitara postliceala in calificarea asistent medical generalist sau echivalenta și diplomă bacalaureat, original si copie;
– Carnetul de muncă sau, după caz, adeverințe care să ateste vechimea în muncă, în specialitatea studiilor din care să reiasă o vechime în specialitate de minim 6 luni;
– Aviz de participare la concurs eliberat de O.A.M.G.M.A.M.R. – filiala Bacau;
– Certificat de membru al O.A.M.G.M.A.M.R. – filiala Bacau;
– Autorizație de liberă practică vizată pe anul 2025 original și copie;
– Copia actelor prin care si-a schimbat numele, dupa caz;
– Cazierul judiciar sau o declaratie pe propria raspundere ca nu are antecedente penale care sa-l faca incompatibil cu functia pentru care candideaza;
– Certificat de integritate comportamentală;
– Adeverință medicală care să ateste starea de sănătate corespunzătoare eliberată cu cel mult 6 luni anterior derulării concursului de către medicul de familie al candidatului sau de către unitățile sanitare abilitate;
– Curriculum vitae – model european EUROPASS;
– Dovada achitare tarif inscriere concurs-100 lei
Adeverința care atestă starea de sănătate conține, în clar, numărul, data, numele emitentului și calitatea acestuia, în formatul standard stabilit de Ministerul Sănătății.
În cazul în care candidatul depune o declarație pe proprie răspundere că nu are antecedente penale, în cazul în care este declarat admis la selecția dosarelor, acesta are obligația de a completa dosarul de concurs cu originalul cazierului judiciar, cel mai târziu până la data desfășurării primei probe a concursului.
Copia actului de identitate, copiile documentelor de studii și carnetul de muncă sau, după caz, adeverințele care atestă vechimea vor fi prezentate și în original în vederea verificării conformității copiilor cu acestea.
Probele concursului: – Proba scrisă
– Proba practică
– Interviul
Pentru probele concursului punctajele minime de promovare sunt:
proba scrisă – minim 50 de puncte
proba practică – minim 50 puncte
interviul – minim 50 puncte
Concursul se va organiza conform calendarului următor:
1. Selectare dosare si afisare rezultate selecție dosare de inscriere în data de 21.07.2025;
2. Rezultate finale selecție dosare – 22.07.2025 ora 14:00;
Probele concursului:
3. Proba scrisa va fi sustinuta in data de 28.07.2025 ora 10:00 la sediul institutiei noastre din strada Florilor nr. 10, sc. A, ap.1
– sustinere proba scrisă si afisare rezultate proba scrisa 28.07.2025 intervalul orar 10:00 – 13:00;
– depunere contestatii proba scrisă în intervalul 29.07.2025 intervalul orar 9:00 –15:00;
– analiză contestații și afisare rezultate contestații 30.07.2025 ora 9:00;
4. Proba practică va fi sustinuta in data de 30.07.2025 ora 10:00 la sediul institutiei noastre din strada Florilor nr. 10, sc. A, ap.1, numai de către participanții declarați admisi la proba anterioară
– sustinere proba practică și afișare rezultate proba practică 30.07.2025 intervalul orar 10:00 – 13:00;
– depunere contestații proba practică în intervalul 31.07.2025 intervalul orar 9:00 –15:00;
– analiză contestații proba practica si afisare rezultate contestatii 01.08.2025 ora 9:00;
5. Interviul va fi susținut în data de 01.08.2025 ora 10:00 la sediul institutiei noastre din strada Florilor nr. 10, sc. A, ap.1, numai de participantii declarati admisi la probele anterioare
– susținere interviu și afisare rezultate la interviu 01.08.2025 intervalul orar 10:00 – 13:00;
– depunere contestatii interviu în intervalul 04.08.2025 intervalul orar 9:00 –15:00;
– analiză contestații interviu și afisare rezultate contestații 05.08.2024 ora 9:00;
6. Rezultate finale concurs
– afisare rezultate finale 05.08.2025 ora 14:00;
Conditii generale si specifice prevazute in fisa postului
Atributii:
1. Respectă cu stricteţe Regulamentul Intern .
2. Respectă integral timpul de lucru conform programului stabilit de instituţie (graficului lunar) neadmiţându-se nici un fel de întârziere ; vine mai devreme cu 15 minute pentru preluarea turei şi completarea trusei medicale cu medicamente şi materiale sanitare; nu pleacă din program decât în situaţii deosebite cu acordul asistentului şef, medicului coordonator dispecerat, medicului director.
3. Completează fişa de solicitare la toate rubricile: „tipul solicitării”, „starea prezentă”, „diagnostic la locul solicitării”, „manevre terapeutice” (după cazul şi efectuarea lor) consemnăndu-se prin „x”, „tratament aplicat”, „doza administrată”, „calea administrată” şi „ritmul administrării”; „evoluţia şi finalizarea cazului”, „materiale sanitare folosite”, „unitatea sanitară primitoare” cu semnătura şi ştampila medicului sau asistentului. La întoarcerea de la caz clasifică tipul de solicitare la care a fost după normele metodologice.
4. Confirmă prin semnătură realitatea curselor efectuate cu autosanitara în teren, fiind şeful echipajului, calitate care nu permite abateri de la traseu sau abateri disciplinare.
5. Se supune îndrumărilor profesionale date de medici, asistentul şef, medici coordonatori dispeceri, iar din punct de vedere administrativ asistentului şef.
6. Foloseşte numai medicamente de uz uman prevăzute în nomenclatorul de medicamente şi baremul de medicamente şi materiale sanitare al unităţii şi conform protocoalelor, păstrează evidenţa strictă a acestora prin descărcarea lor în fişele de solicitare şi caietele proprii de evidenţă a gestiunii medicale. Materialele sanitare ca seringile, pungile şi perfuzoarele folosite vor fi puse în cutie incineratoare din carton cu inscripţie risc biologic care se află pe fiecare autosanitară, iar acele şi bisturiile, foarfece, materiale tăioase vor fi puse în recipient de proprietilen galben care se află în autosanitare care urmează să fie predate pentru incinerare. Nu se vor refolosi seringile sau perfuzoarele. La fiecare pacient asistentul medical şi conducătorul auto va purta mănuşi de protecţie.
7. Va efectua următoarele operaţii şi manevre pentru acordarea asistenţei de urgenţă.
- tratament parenteral /intramuscular; intravenos; intradermic, perfuzie
- pansamente şi bandaje
- imobilizarea pacienţilor:
- guler cervical
- atele
- transport cu:
- scaun
- saltea
- simplă
- lopată
- vacuum
- monitorizarea funcţiilor vitale
- tehnici fizice de combatere a hipotermiei şi hipertermiei
- resuscitarea cardiorespiratorie prin noile protocoale
- în conformitate cu prevederile Ord. M.S. nr 1092/2006
Sarcini:
1. Acordă primul ajutor la locul îmbolnăvirii sau accidentului, indiferent de specialitate, de locul unde se află, în timpul ori în afara programului de lucru, aceasta constituind o obligaţie profesională (conform art. 12 din Principiile de bază ale Statutului asistentului medical din România).
2. Răspunde de calitatea primului ajutor medical acordat în caz de calamităţi, urgenţe medico-chirurgicale sau accidente şi de îngrijirea bolnavului sau accidentatului în timpul transportului, nefăcând discriminare între pacienţi în acordarea primului ajutor medical, solicitând la nevoie ajutorul medicului coordonator dispecerat.
3. Participă la acţiunile de prevenire şi combaterea bolilor profesionale şi infecţiilor nozocomiale din cadrul unităţii. Este obligat să efectueze imunizările şi controalele medicale periodice dispuse de conducerea unităţii.
4. Participă la acordarea primului ajutor medical în marile aglomerări umane (manifestări sportive, culturale, mitinguri, coloane oficiale, etc).
5. Ajută la transportul efectiv al bolnavului pe brancardă, saltele, targă vacuum, etc, împreună cu şoferul sau ambulanţierul, pe timpul transportului acordându-i îngrijirile necesare până la ajungerea la spital (sau la domiciliu în caz de transport spital-domiciliu); asistentul are obligaţia de a preda pacientul la spital unui cadru medical din unitatea sanitară primitoare sub semnătură pe fişa de solicitare, iar la externările asistate (externări de necesitate, copii fără aparţinători, bolnavi psihici ) să-i predea sub semnătură aparţinătorilor sau autorităţilor tutelare care îl preia. În caz de deces anunţă medicul coordonator dispecer.
6. În cazul solicitărilor la domiciliu asistentul medical este obligat să efectueze anamneză şi examenul clinic general al pacientului (cu obligativitatea monitorizării tensiunii arteriale, pulsului, frecvenţei respiraţiei, temperaturii coporale) înainte de mobilizarea pacientului, consemnându-se apoi citeţ în fişa de solicitare, precum ora şi minutul când s-au efectuat.
7. Se prezintă prompt la chemarea la caz şi pleacă imediat ce primeşte fişa de solicitare, rezolvând solicitarea cu promptitudine, profesionalitate, fără să pretindă vreun folos material de la pacient, familie sau apărţinători. Refuzul de a pleca la solicitare se sancţionează cu desfacerea disciplinară a contractului muncii conform RI.
8. Din momentul plecării la caz şi până la întoarcerea în staţie urmăreşte corecta folosire a staţiei de radio-emisie în cazul echipajelor formate din ambulanţier şi asistent medical. Asistentul medical este obligat să anunţe prin staţia radio-emisie mobilă din dotarea autosanitarei, ieşirea/intrarea autosanitarei în staţie, sosirea la locul solicitării, sosirea şi plecarea la/de la unitatea sanitară, intrarea în judeţ (în limita zonei de radio-emisie) în cazul în care se întorc din misiunile extrajudeţene.
9. Participă la cursurile de perfecţionare sau alte forme de învăţământ organizate potrivit legii (care prevede instruire de 2 săptămâni pe an a fiecărui angajat) şi la instruirile organizate de instituţie supunându-se periodic testării cunoştinţelor profesionale – atât practice cât şi teoretice, punându-se la punct cu noile protocoale de resuscitare cardio-pulmonară şi definirea manevrelor care implică soluţii de continuitate în RCP (resuscitare cardio-pulmonară).
Responsabilitati:
- răspunde de îndeplinirea calitativă şi promptă a actului de prim ajutor medical .
- răspunde de utilizarea integrală a timpului de lucru, fiindu-i interzisă să părăsească unitatea sau echipajul înainte de terminarea programului de lucru stabilit.
- răspunde disciplinar, material sau penal, după caz de încălcarea sau de neaducerea la îndeplinire a atribuţiilor de serviciu specificate.
- răspunde de efectuarea asigurării malpraxis după expirarea în anul precedent.
- informează şi sesizează eventualele abateri ale personalului cu care rezolvă actul medical de prim ajutor.
- răspunde de obiectele din inventar precum şi de medicamente şi materiale sanitare care le are în dotare.
- răspunde de depunerea materialelor folosite pentru incinerare pentru a preveni infecţiile.
- asistentul medical este obligat să păstreze secretul medical profesional, informaţiile deţinute de asistentul medical despre o anumită persoană obţinute în urma exercitării profesiunii sale, nu pot fi împărtăşite unui terţ. Excepţiile sunt prevăzute prin lege: la cererea pe cale oficială a procuraturii, poliţiei, Directiei de Sănătate Publică, Colegiul Medicilor, Organizaţia Asistenţilor Medicali şi Moaşelor din România cu anunţarea conducerii unităţii.
- este interzisă eliberarea de reţete, adeverinţe sau certificate medicale bolnavilor cărora le acordă primul ajutor medical sau apărţinătorilor acestora.
- participă în caz de calamităţi şi dezastre la acţiunea de acordare a primului ajutor medical, prezentându-se în cel mai scurt timp la chemarea conducerii unităţii şi integrându-se în planul de intervenţie existent, sub îndrumarea medicilor din focar şi a medicilor coordonatori. Refuzul de a participa la asemenea acţiuni se soldează cu desfacerea disciplinară a contractului de muncă conform RI.
- respectă ordinea şi curăţenia în camerele destinate aşteptării şi urmăreşte curăţenia în autosanitară, raportând aspectele negative privitor la igiena lor.
- după folosirea materialelor din dotare ca de exemplu: guler cervical, atele, saltea vacuum, muşama cu 6 mânere, balon resuscitare-după caz-acestea vor fi spălate şi dezinfectate având grijă ca la gulerul cervical şi la atele să nu se degradeze porţiunea cu scai.
- este obligat să plece la caz în ţinută reglementară şi cu ecuson, să lucreze cu autosanitara şi conducătorul auto care i-a fost repartizat de la dispecerat.
- este obligat să respecte normele de protecţie a muncii şi PSI, decretul 400/1982 (interzice fumatul în instituţie cu excepţia locurilor amenajate, introducerea de băuturi alcoolice în instituţie); este interzis fumatul în autosanitară precum şi jocul de noroc în instituţie.
- nu poate refuza nici o urgenţă care îi este repartizată în timpul orelor de program, pe motiv că pentru finalizarea ei depăşeşte programul de lucru sau pentru plecări în alte localităţi să cheme asistent care să îl înlocuiască din tura de noapte sau zi motivând că depăşeşte cu mult programul.
- dacă la locul solicitării găseşte un accident colectiv sau un focar de toxiinfecţie alimentară etc. este obligat să anunţe medicul coordonator – dispecer de numărul victimelor, situaţia lor, locul internării, pentru confirmarea în raportul de gardă şi informarea Directiei de Sănătate Bacau şi Ministerului Sănătăţii.
- dacă la locul solicitării bolnavul a decedat până la sosirea echipajului să reiasă din fişa de solicitare, cu aproximaţie ora decesului, după actele medicale ale bolnavului, cauza probabilă a decesului şi semnele constatatoare de deces. Dacă decesul a survenit în timpul asistenţei medicale sau transportului medicalizat, să fie consemnate ora decesului, manevrele de resuscitare şi medicaţia administrată. Dacă decesul se întâmplă în timpul transportului cu autosanitara, în mod legal va fi transportat la camera de gardă cea mai apropiată. Pentru cazurile de deces suspect se anunţă prin dispecerat procuratura şi poliţia. Se interzice transportul cadavrului cu autosanitara.
- dacă din diferite motive: autosanitara defectă, adresă greşită, bolnav plecat de la adresă cu alte mijloace de transport, nu a putut fi efectuată sau finalizată solicitarea, va fi anunţat dispecerul şi se va consemna în raportul de gardă pe unitate.
- comportament civilizat faţă de pacienţi şi apărţinători pe tot timpul misiunii.
- este interzisă vânzarea medicamentelor indiferent de provenienţa lor precum şi condiţionarea actului medical.
- acordarea primului ajutor medical se face cu consimţământul bolnavului sau al persoanelor care potrivit legii sunt îndreptăţite a-şi da acordul, în cazuri grave când pentru salvarea vieţii minorului sau a persoanelor de discernământ.
- respectă confidenţialitatea tuturor aspectelor legate de locul de muncă indiferent de natura acestora, iar în cazul părăsirii serviciului prin desfacere de contract de muncă, transfer, detaşare sau demisie, orice declaraţie publică cu referire la fostul loc de muncă este atacabilă.
TEMATICA EXAMEN SCRIS PENTRU OCUPAREA POSTULUI DE ASISTENT MEDICAL
TEMATICA ASISTENTA MEDICALA DE URGENTA
Stopul cardio-respirator la adult ,copil si nou nascut(Suport Vital de Baza si Suport Vital Avansat).(2)
Socul : cardiogen,traumatic,septic,anafilactic.(1)
Criza de astm bronsic. Starea de rau asmatic. (1)
Bronhopneumopatia cronica obstructiva (BPOC acutizat).(1)
Cardiopatia ischemica.Angina pectorala(stabila,instabila).Infarctul acut de miocard.(1)
Edemul pulmonar acut.(1)
Embolia pulmonara. (1)
Tamponada cardiaca. (1)
Tulburari de ritm si conducere ale inimii.(1)
Criza hipertensiva.(1)
Colica hepato-biliara.(1)
Colica reno-ureterala.(1)
Come endogene : diabetica,hipoglicemica,uremica.(1)
Intoxicatii : etanol,medicamente,monoxid de carbon,ciuperci, organosfosforate.(1)
Hemoragiile din prima jumatate a sarcinii : sarcina ectopica,avortul spontan.(1)
Hemoragiile din a doua jumatate a sarcinii: placenta praevia,apoplexia utero-placentara.(1)
Eclampsia.(1)
Abdomenul acut.(1)
Ocluzia intestinala.(1)
Pancreatita acuta.(1)
Hemoragiile digestive superioare.(1)
Hemoptizia.(1)
Traumatismele membrelor.(1)
Hemoragii : interne,externe,exteriorizate.(1)
Traumatismele cranio-cerebrale.(1)
Traumatismele toracice.(1)
Traumatismele abdominale.(1)
Accidentele vasculare cerebrale: ischemice ,hemoragice.(1)
Come exogene : traumatica,neurologica.(1)
Convulsiile la adult si copil.(1)
Sindromul febril la adult si copil.(1)
Arsurile : termice,electrice,chimice.(1)
Electrocutarea.(1)
Inecul.(1)
Tetania si spasmofilia.(1)
La fiecare subiect se va trata: definitia, etiologia, simptomatologia, diagnosticul pozitiv si cel diferential, tratament de urgenta.
TEMATICA LEGISLATIE SPECIFICA IN DOMENIUL ASISTENTEI MEDICALE DE URGENTA
Legea nr.95/2006 cu modificari si completari ulterioare – Titlul IV ;
Ordinul Ministrului Sanatatii Publice nr.1091/2006 privind aprobarea protocoalelor de transfer ale pacientului critic;
Ordinul Ministrului Sanatatii Publice nr.1092/2006 privind stabilirea competenţelor şi atribuţiilor echipajelor publice de intervenţie de diferite niveluri în faza prespitalicească;
Ordinul Ministrului Sanatatii Publice nr. 2011/2007 privind unele măsuri în asistenţa medicală de urgenţă prespitalicească;
Codul de Etica si Deontologie al asistentului medical generalist, moasei si asistentului medical din Romania;
BIBLIOGRAFIE
1)Manual de urgente medico-chirurgicale – Lucretia Titirca,Ed.Medicala,Bucuresti;
2)GHIDUL DE RESUSCITARE CARDIO-PULMONARĂ 2010– (limba romana) http://ambulantabacau.com/educatie-medicala;
TEMATICA PROBA PRACTICA PENTRU OCUPAREA POSTULUI DE ASISTENT MEDICAL
Resuscitarea cardio-respiratorie la adult si copil (suport vital de baza si suportul vital avansat).(2,3)
Abordul venos periferic.(1)
Imobilizarea provizorie a membrului superior.(1)
Imobilizarea provizorie a membrului inferior.(1)
Hemostaza provizorie.(3)
Pansamente.Bandaje.(3)
BIBLIOGRAFIE
Manual de urgente medico-chirurgicale – Lucretia Titirca,Ed.Medicala,Bucuresti;
GHID DE RESUSCITARE CARDIOPULMONARĂ ŞI CEREBRALĂ LA ADULT –2006 -http://ambulantabacau.com/educatie-medicala;
Manual Prim Ajutor Calificat : http://ambulantabacau.com/educatie-medicala ;
Detalii se pot obtine la:
- Sediul institutiei: strada Florilor nr.10 / A / 1 municipiul Bacau, judetul Bacau;
- Telefon fix: 0234/584050 interior 14, persoană de contact Compartiment RUNOS – Secretar comisie concurs Ec. Miclaus Ioana;
- Site-ul institutiei : www.ambulantabacau.ro – CONCURSURI;
MANAGER GENERAL,
Dr. Aura Cretu
Pentru a fi în permanență la curent cu ultimele noutăți și informații din orașul tău, urmărește-ne pe Facebook, Instagram , YouTube , TikTok , Twitter .