Spitalul Judeţean Bacău a primit bani de la Ministerul Sănătăţii pentru a achiziţiona un aparat pentru depistarea Covid-19

Social

Spitalul Judeţean Bacău a primit, marţi, 432.000 lei de la Ministerul Sănătăţii pentru achiziţia unui aparat medical PCR Real Time prin care se poate depista virusul Covid-19, se arată într-un comunicat de presă al PNL Bacău, remis AGERPRES.

Achiziţia aparatului pentru spital va fi realizată de Consiliul Judeţean Bacău, în contul căruia intră suma de la Ministerul Sănătăţii, şi va putea fi realizată în regim de urgenţă, mai precizează sursa citată.

“Faptul că testele se vor putea face la Bacău va permite specialiştilor în sănătate să câştige timp, să afle mai repede cine este infectat, persoanele care au intrat în contact vor putea fi depistate şi izolate mai repede, iar lanţul de transmitere a COVID-19 va fi întrerup mult mai devreme”, se arată în comunicatul PNL Bacău.

Spitalul Judeţean Bacău este între cele 20 de spitale din România care primesc fonduri de la bugetul de stat pentru cumpărarea acestor aparate medicale. AGERPRES

Pentru a fi în permanență la curent cu ultimele noutăți și informații din orașul tău, urmărește-ne pe Facebook.

Lasă un răspuns