Valea Uzului este considerată una dintre cele mai frumoase zone turistice din județul Bacău, care aparțin de orașul Dărmănești. Se ajunge pe Șoseaua Moinesti -Târgu Ocna dacă ne abatem spre Valea Uzului.
Acolo găsim barajul și lacul de la Valea Uzului. Barajul este primul din țara noastră construit din contraforți și reprezintă o zonă importantă din punct de economico – social. Pe lângă atribuțiile hidroenergetice, acest loc este și o oază în special pentru turiștii pasionați de drumeții, alpinism, mountain biking, camping, parapantă.
Râul Uz care strabate valea este o apă repede de munte și pentru că omul i-a pus opreliște în cale, astfel a apărut altă atracție a văii – Lacul de acumulare Poiana Uzului, care face parte din Rezervația Naturală Nemira.
Pescarii pasionaţi spun că Valea Uzului este locul ideal pentru o partidă prelungită, de o săptămână, de pescuit. Dacă turiștii vin pregătiţi cu echipamentul de acasă aceștia pot face: drumeții, alpinism, să meargă cu bicicleta pe munte, să campeze, să se dea cu parapanta, plimbări cu ATV- ul.
Turiștii au posibilitatea de a alege între diferite trasee montane precum cele spre munții Ciucului, Podul de Patră-Dărmănești, Podul de Piatră-Valea Uzului. Se pot face drumeții și în masivul Nemira pe una din rutele următoare: Lacul Poiana Uzului – Vârful Fântânii – Lemnia (sat). Trasee montane deosebit de frumoase care antrenează plămânii și condiția fizică, locuri cu o priveliște fermecătoare.
Valea Uzului este locul perfect pentru un weekend departe de zgomotul orașului, de trafic și de stresul cotidian. O oază a drumeților, coada lacului incită la plimbări sub clar de lună sau sub razele călduțe ale soarelui, plimbări la aer curat care să oxigeneze organismul și să alunge grijile de mâine.
Pentru a fi în permanență la curent cu ultimele noutăți și informații din orașul tău, urmărește-ne pe Facebook.