Un chip de om săpat de natură în stâncă străjuiește, nu se știe de când, la cascada de pe Măgura Cașinului.
L-a descoperit Sorin Ichim, profesor la Onești.
Foarte mândru de „descoperirea” sa după „ani buni de călătorii prin locuri puțin accesibile” de pe raza județului Bacău, el și-a botezat prietenul din piatră „Singuraticul”.
„Este un apelativ corect pentru că se află într-un loc izolat, stă solitar lângă cascadă, parcă ar fi de strajă în locul acela sălbatic”, explică informaticianul-călător opțiunea pentru acest nume atribuit neașteptatei sale descoperiri, ce speră că va constitui, în viitor, o atracție turistică.
Despre chipul în piatră săpat de vânt și ploaie locuitorii din zonă nu aflaseră decât din legende până la „expedițiile” profesorului Ichim.
„Singuraticul” se află la doar 20 de kilometri distanță de Onești, într-un loc rămas izolat, într-o pădure, în mare parte virgină, dar, după cum povestesc cei care au avut fericirea să meargă în zonă, de o frumusețe desprinsă parcă din basme.
Una dintre aceste povești vorbește despre o tânără care, „pe vremea când haiducii se ascundeau în codrii seculari”, s-ar fi spânzurat din dragoste. Legenda mai spune că figura ei a rămas dăltuită în piatră, iar lacrimile i s-au transformat în cascadă.
Descoperirea făcută de profesorul Sorin Ichim i-a uluit pe actualii locuitori din zonă, căci niciunul dintre ei nu anticipase faptul că elemente ale basmului pe care îl spuneau la gura sobei, în nopțile lungi de iarnă, ar avea „vreun sâmbure de adevăr”.
Pentru a ajunge la cascada de pe muntele Măgura Cașinului, drumețul trebuie să străbată pe jos mai bine de trei kilometri prin pădure. Însă, ceea ce privirea captează cu nesaț din natura înconjurătoare merită efortul. De o parte și de alta a culmii curg izvoare cu apă limpede, ce se prelinge în mici cascade pe pereții de piatră străjuiți de arbori seculari. Este și raiul păstrăvilor, care pot fi zăriți cu ușurință în apa limpede, dar și al unor sălbăticiuni, precum ursul, cerbul sau cocoșii de munte, mult căutate de vânători.
Așadar o zonă care se constituie, fericit, într-o pledoarie pentru timpul care a pierdut cadența ori refugiu pentru orășenii agasați de claxoane, agitație și neliniști existențiale.
În zonă, la mai bine de șase kilometri de cea mai apropiată localitate, se află și cea mai veche cabană de vânătoare din județul Bacău, încă în funcțiune, precum și o crescătorie de păstrăvi, ambele amplasate într-o poiană de vis, denumită de localnici „Înțărcătoarea”.
Până în 1990, în acest loc izolat se putea ajunge doar cu un trenuleț având o locomotivă cu aburi, ale cărui vagonete atingeau ramurile arborilor unei păduri dese, unic mijloc utilizat de forestieri la transportul buștenilor ori pentru a se ajunge la cabană de către foștii demnitari comuniști.
Numai că, blestemând privilegiile acestora și neluând în seamă unicitatea naturală a locului, „investitori” avizi de câștiguri imediate prin exploatarea pădurii vechi și valoroase ca specii de arbori, eludând pojghița subțire dintre ignoranță și promisiune, au trimis la fier vechi trenulețul și liniile ferate mici, deschizând drum pentru utilaje mari forestiere. Norocul zonei a fost că, în drumul lor, s-au izbit de cabana de vânătoare și păstrăvărie, râvnite, la rândul lor, de alți „investitori”, obiective pentru care silvicultorii s-au bătut, fructuos până acum, cu toți cei care, adaptând un cunoscut proverb, nu vedeau interesul general din cauza paiului din ochii proprii. Și au pentru ce se lupta, fondul cinegetic din zona văii Cașinului și Trotușului putând reprezenta o provocare pentru vânătorii împătimiți din întreaga lume.
Cele patru cabane de vânătoare ale Romsilva Bacău sunt un punct de plecare spre întâlnirile cu trofee râvnite de cerbi, căprioare, mistreți, urși, vulpi, fazani ori cocoși de munte.
„Județul Bacău este cunoscut ca urmare a mediului natural, dar și sălbăticiei pădurilor sale, drept cel mai bun habitat pentru cerbul carpatin. Zona fondurilor de vânătoare Pralea și Mănăstirea Cașin sunt denumite de vânători ‘cercul de aur al cerbului carpatin'”, afirmă Viorel Ghelasă, directorul Romsilva Bacău.
Lângă „Înțărcătoarea”, ridicată în perioada interbelică, baronul von Killinger a vânat în 1943 doi cerbi, exemplare de trofeu mondial. Tot acolo a vânat Nikita Hrușciov exemplare rare de cerb și urs, iar recordul mondial deținut din 1982 și până în 1990 de Nicolae Ceaușescu a provenit din aceeași zonă, în preajma cabanei Pralea. De altfel, liderul comunist român a comandat ridicarea unei case de vânătoare la Pralea, pentru el, loc unde a mai împușcat alte nouă trofee de cerb în decursul anilor.
De ospitalitatea Casei Pralea, ridicată în mijlocul unei păduri de foioase, la mare distanță de localitățile rurale, și dotată cu mobilier sculptat de meșterii din zona județului Bacău, s-au bucurat după 1990 numeroși străini pasionați de vânătoare, care au început să descopere, cu încântare, bogăția cinegetică, dar și sălbăticia energizantă existentă în cele patru fondurile de vânătoare din județul Bacău.
An de an acestea sunt vizitate de diverse personalități ale lumii, în special din Europa și din Orient.
„Din discuțiile purtate, am înțeles că se bucurau că, în sfârșit, au găsit un loc mai pitoresc, mai sălbatic ca în Ungaria, că doresc să revină cât mai repede posibil la noi”, spune Adrian Titianu, specialistul în vânătoare de la Direcția Silvică Bacău.
Unul dintre cei mai de seamă vânători a fost, după cum își amintește Titianu, un șeic care, în februarie, a ajuns la Bacău cu un Boeing 707 cu o capacitate de peste 350 de locuri, dar în care erau îmbarcați doar șapte pasageri cu nu mai puțin de 65 de valize. „Venise pentru a treia oară la vânătoare în fondul cinegetic de la Pralea”, povestește Adrian Titianu.
Trofeele au adus sume de bani importante în „visteria” Romsilva Bacău, recompensând grija pe care silvicultorii băcăuani o au față de această bogăție — vânatul.
Trofee importante cinegetice sunt obținute și în pădurile din preajma localității Dofteana, unde prinții Ghika au clădit la începutul secolului trecut un foarte frumos palat, destinat în special vânătorilor.
Cei care veneau în zonă erau îndrumați să vadă și o curiozitate a locului — Ochiul Huitoarei.
Localnicii se uită des spre această grotă fixată într-o stâncă tăiată vertical în coasta unui munte, pentru a afla din vreme dacă vine ploaia ori va fi secetă, programându-și aratul, însămânțarea ogoarelor ori prășitul în funcție de cât de udă este stânca din dealul ce adăpostește grota vizibilă chiar și de pe șoseaua ce leagă Târgu Ocna de Comănești.
Chiar și primarul susține că cel mai bun buletin meteo a fost și este piatra care se umezește cu câteva zile înainte de venirea ploii, dunga de apă subțiindu-se până la dispariție când urmează a fi secetă.
„Este cel mai ieftin și corect barometru pe care îl avem”, spune acesta.
Localnicii povestesc că, atunci când ploile ce urmează să vină sunt mărunte și de scurtă durată, stânca se umezește puțin în partea de sus, dacă urmează să plouă câteva ore limba de apă vizibilă se prelungește până la jumătatea grotei, iar dacă vine o furtună un pârâu de apă curge din cel mai înalt punct al uimitorului barometru natural până la poala versantului, spre grădinile oamenilor.
Explicația fenomenului, mai spun sătenii, ar fi existența unui filon de sare care se umezește din cauza atmosferei încărcate cu vapori invizibili de apă cu trei — patru zile înaintea apariției norilor.
Geologul băcăuan Marius Georgescu nu crede că la Dofteana este vreun zăcământ de sare, așa cum spun oamenii, pentru că „ar trebui ca apa care se prelinge pe stâncă să fie sărată, iar pe acel versant nu ar putea crește vegetație”.
„Cred că este vorba despre o rocă permeabilă, care se îmbină cu vapori atunci când este presiune mare în atmosferă”, precizează geologul. Admițând însă că „fenomenul nu a fost îndeajuns studiat”, Georgescu subliniază că „la Dofteana chiar este un barometru natural foarte exact”.
Un fin cunoscător al zonelor puțin atinse ori curiozităților naturale ale județului Bacău este profesorul universitar doctor Cătălin Rang, care ani de zile i-a îndrumat pe studenții Facultății de Biologie spre cunoașterea „revelațiilor acestui ținut plin de surprize pentru cel însetat de minunățiile naturii, în special montane și acvatice”.
„În județul Bacău au fost desemnate 34 de arii naturale protejate. Dintre acestea, 23 sunt de interes național, între care nouă sunt rezervații naturale (Izvorul Alb Dărmănești, Măgura Târgu Ocna, lacul montan Bălătău, Mănăstirea Dărmănești, Cascada Buciași, Mănăstirea Cașin, Dealul Perchiu lângă Onești, pădurea Arsura Mărgineni, Pădurea de Pini Moinești, Pădurea de Arini Dofteana), cinci arii de protecție specială avifaunistică, iar 11 sunt situri de importanță comunitară, dar care așteaptă să fie descoperite de turiștii însetați de inedit. Și în județul Bacău există areale naturale minunate, întregite de tradiții ancestrale, de felul cum ne-a arătat prințul Charles în zona Transilvaniei”, afirmă profesorul Cătălin Rang.
Pentru a fi în permanență la curent cu ultimele noutăți și informații din orașul tău, urmărește-ne pe Facebook.